Te rugăm să aştepţi puţin
RAPORT WWF - ROMÂNIA
IULIE 2014-IULIE 2015
DESPRE TINE ȘI DESPRE NOI:
Ce am realizat împreună anul acesta și ce putem face de acum înainte pentru natura sălbatică pe care o îndrăgim
INTERVIU CU LIDERII WWF ROMANIA
Country Manager
Director
CUM ARATĂ O PERSOANĂ CARE IUBEȘTE NATURA?
O persoană care iubește natura este o persoană optimistă, care se poate bucura în fiecare zi de faptul că încă mai putem respira aer curat, că încă mai avem verde în jurul nostru. Este o persoană care vrea să facă ceva în fiecare zi pentru natură, care dorește să împartă această bucurie și cu cei din viitor.
Când ne referim la natură, tindem să ne gândim la ceva ce e dincolo de oameni, ceva ce începe dincolo de unde trăim noi. Natura însă e și orașul în care trăim, tot ce este în jurul nostru face parte din natură. Citește mai multOmul și lucrurile create de om sunt parte integrantă a naturii, dar întrebarea e dacă această creație distruge sau nu ziua de mâine. Fiind parte din natură, un om care iubește natura se iubește în primul rând pe el. Iubește comunitatea în care trăiește și vrea ca acea comunitate să trăiască în armonie cu tot ce are în jur și să aibă perspective pe termen lung.
CARE E CEA MAI MARE REALIZARE A WWF‑ULUI ÎN PERIOADA 2014-2015?
A fost un an efervescent, foarte important din perspectiva proceselor de programare a fondurilor europene 2014 – 2020, a unor procese legislative și de planificare strategică cu impact direct și indirect asupra conservării naturii și, implicit, relevante pentru activitatea noastră Citește mai mult – Codul silvic, legea înființării Agenției naționale pentru arii protejate, Master planul pentru transporturi, Strategia energetică națională, planurile de management bazinale și de apărare împotriva inundațiilor. În acest context, am reușit să ducem la îndeplinire obiectivele pe care ni le-am propus, adaptându-ne schimbărilor mai mult sau mai puțin așteptate. Construind împreună cu partenerii noștri din proiecte rezultate care fac diferența, aducând natura mai aproape de oameni, fie că vorbim de pădure, râuri, urși, sturioni sau de concepte mai abstracte cum sunt sălbăticia sau serviciile de mediu.
Reușita WWF pe anul trecut este și că, pe lângă proiectele de conservare, a reușit să rămână o organizație relevantă, capabilă să influențeze viitorul naturii, indiferent dacă ne referim la MHC-uri, la păduri sau la orice specie emblematică pentru noi – urs, sturion sau zimbru. În fiecare an în care o să fim relevanți, o să fie un an bun. Citește mai multDacă aducem într-un an 5 sau 30 de zimbri, dacă renaturăm 1.000 sau 10.000 de hectare de zone umede e o chestie de impact punctual și importantă, dar la fel de importat este cât de mult e luat în seamă WWF care este, într-o oarecare măsură, vocea naturii.
CUM NE PROPUNEM SĂ ÎNCHEIEM 2016? PENTRU CE LUCRĂM, ALĂTURI DE CITITORII ACESTUI RAPORT, ANUL VIITOR?
Societatea civilă devine din ce în ce mai receptivă la impactul deciziilor din zona economică și politică a societății noastre asupra mediului. Pentru a genera schimbări e nevoie de o masă critică de susținători, de aliați în demersurile noastre de a promova un nou model de dezvoltare a societății, care are la bază natura. Citește mai multAceasta înseamnă politici și investiții care vor decupla creșterea economică de creșterea consumului curent și intensiv de resurse naturale și energie. Ne dorim să vedem astfel de rezultate în 2016.
Dacă aș încheia un an ideal, aș spune că nu vorbim în România despre natură ca despre ceva izolat de viața noastră și de politicile din jur. Atunci când ministrul de finanțe face bugetul pentru România și nu calculează în metri cubi impactul pădurilor asupra economiei, ci include și serviciile de mediu aduse de acest ecosistem, vom avea un an ideal. Citește mai multAtunci când toate deciziile legate de societatea noastră vor fi calculate integrat, nu doar gândindu-ne la prezent, dar calculând și impactul pe termen lung, vom avea un an reușit. Un astfel de an ar putea deveni realitate dacă ne-am da seama de valorile pe care ni le aduce natura în viețile noastre. Dacă natura va fi parte centrală a viziunii guvernatoare, a unei strategii clare, o să avem motive reale de bucurie.
Într-o democrație, votul nu se dă doar pentru politicieni. Votul se dă în fiecare zi la cumpărături, atunci când optăm pentru produse mai sustenabile sau mai puțin sustenabile, în fiecare zi în care alegem între mașină, transportul în comun sau bicicletă, în fiecare zi în care ne gândim ce educație să primească copiii noștri; dacă natura este importantă pentru noi, atunci nu trebuie să fie importantă doar când discutăm despre natură, ci în fiecare moment din viața noastră.
Mai există și alţi iubitori de natură, ca tine, pe care te invităm să-i cunoști în secţiunile acestui raport.
DRUMURI APROAPE, ÎN NATURA SĂLBATICĂ
DRUMURI APROAPE, ÎN NATURA SĂLBATICĂ
DRUMURI APROAPE, ÎN NATURA SĂLBATICĂ
DRUMURI APROAPE, ÎN NATURA SĂLBATICĂ
DRUMURI APROAPE, ÎN NATURA SĂLBATICĂ
DRUMURI APROAPE, ÎN NATURA SĂLBATICĂ
Locuri, oameni, poveşti... Asta am încercat să descoperim de fiecare dată în călătoriile noastre pe „Drumuri aproape". Şi am respectat regula timp de zece ani, vreme în care am ajuns noi înşine să trăim experienţe pe care altminteri nu le-am fi trăit. Aceste experienţe ne-au îmbogăţit cât pentru o viaţă întreagă şi din care am încercat să oferim aşa, cu linguriţa, celor care ne-au urmărit din faţa televizorului ori pe internet. Ne-am bucurat în timp să aflăm că numărul telespectatorilor fideli a crescut, dar mai ales că aceştia şi-au pus bocancii în picioare, rucsacul pe umăr şi s-au transformat ei înşişi în călători pe „Drumuri aproape". Ăsta a fost adevăratul câştig.
Oriunde am ajuns, am căutat partea frumoasă a lucrurilor, pe principiul că prea vedem numai lucruri urâte la televizor. Şi am reuşit asta de fiecare dată, uneori cu efort, căci nu e simplu să te concentrezi asupra peisajului minunat din Retezat, spre exemplu, când ştii că mai la vale cu vreo câţiva metri stă să crească o microhidrocentrală. De aceea, odată ce am căpătat experienţă şi credibilitate, am simţit că e momentul pentru ceea ce se poate numi „the next level". Iar întâmplarea face ca tocmai atunci, „Drumurile aproape" să se intersecteze cu drumul WWF în sud-vestul României, pentru un proiect complex de promovare a celei mai întinse zone sălbatice din Europa, situate în Carpaţii Meridionali.
Ne mărturisește Diana Bogea, jurnalist la TVR Timișoara, care timp de zece ani a construit emisiunea „Drumuri aproape”, alături de o echipă fantastică, cu toții pasionați de călătorii și aventură.
300.000 ha de natură în stare pură
„Sălbăticia din Carpaţi, bogăţie pentru oameni" este titlul proiectului în care a fost cooptată şi echipa TVR Timişoara, cu scopul de a aduce în prim-plan cele nu mai puţin de şase parcuri naţionale, naturale şi situri Natura 2000 care se găsesc în partea de sud-vest a ţării şi care, înlănţuite, formează o zonă de peste 300.000 ha de natură în stare pură.
Unele dintre aceste locuri le vizitasem deja, în altele nu ajunsesem niciodată. Dar, împreună cu partenerii noştri de la WWF, am văzut lucrurile într-o lumină nouă, dincolo de aerul curat, de peisajele spectaculoase şi de poveştile oamenilor care trăiesc acolo. Zonele acestea, teoretic protejate, nu sunt nici pe departe atât de ferite de pericole, cel uman cu precădere, pe cât ar trebui să fie, iar situaţia e, în cele mai multe cazuri, la limită. Aşa acum, în ceasul al doisprezelecea, a trage un semnal de alarmă şi a face ceva concret pentru salvarea lor nu mai reprezintă o opţiune, ci o necesitate. Este evident şi faptul că asemenea zone nu pot fi ţinute captive sub un clopot de sticlă, comuniunea om-natură a existat dintotdeauna şi aşa ar trebui să rămână. Dar respectarea unor reguli şi norme, sancţionarea drastică a vinovaţilor, atunci când este cazul, monitorizarea atentă, dezvoltarea durabilă a comunităţilor care trăiesc în aceste locuri, toate acestea ar trebui să constituie o normalitate, nicidecum un eveniment.
Proiectul iniţial al WWF în colaborare cu TVR Timişoara conţinea şase episoade ale emisiunii, tot atâtea câte arii protejate există în zona de interes. Realitatea de la filmare a bătut însă socoteala din redacţie, aşa încât numărul episoadelor a crescut, direct proporţional cu ceea ce am descoperit la faţa locului. Multe probleme, inevitabil, dar şi multe lucruri pozitive, natură încă neatinsă, autorităţi implicate real, nu doar pe hârtie, în dezvoltarea durabilă a comunităţilor, oameni ai locului trăind cu respect pentru pământul din care se hrănesc. Plus o mână de oameni inimoşi, echipa WWF, implicată trup și suflet în proiect, ca şi cum ar fi fost unul personal.
DE CE AU STURIONII DIN DUNĂRE NEVOIE DE UN AVOCAT?
DE CE AU STURIONII DIN DUNĂRE NEVOIE DE UN AVOCAT?
DE CE AU STURIONII DIN DUNĂRE NEVOIE DE UN AVOCAT?
Rolul meu este să merg în comunitățile de pescari, să strâng informații despre pescuit, problemele pescuitului și soluțiile pe care le au pescarii, iar la rândul meu să le ofer pescarilor cele mai noi informații din domeniu. Ulterior aceste aspecte sunt prezentate și autorităților și împreună încercăm să găsim cele mai bune soluții. De ce au nevoie de mine? Pentru că în ultimii ani dialogul dintre pescari și autorități nu a fost foarte eficient.
George Caracaș, membru al echipei de ape dulci din cadrul WWF este și avocatul sturionilor. Dar de ce au nevoie sturionii de un avocat?
Pentru că deși au apărut acum 200 de milioane de ani, ultimii sturioni sălbatici din Dunăre sunt azi pe cale de dispariție.
Cauza principală o reprezintă pescuitul pentru caviar, realizat în mod excesiv până în 2006 și ilegal odată cu aplicarea prohibiției totale. Asta pentru că finalul lui 2015 marchează 10 ani de când sturionii din Dunăre sunt protejați printr-o prohibiție totală în România, interdicție ce se aplică și pentru vânzarea de carne și caviar provenite de la sturionii sălbatici din Dunăre.
Află mai multe despre cum sunt protejați sturionii în România și în țările din bazinul Mării Negre.
Pentru a înțelege mai bine această situație, dar și pentru a contribui la conservarea sturionilor, am creat proiectul Life+ “Protejați sturionii, cel mai valoros dar al Dunării”, ce s-a încheiat în septembrie a.c.
Totul a început cu o serie de interviuri: prima în 2013, când pixul ne îngheța în mână, a doua în 2015, când soarele ardea tare. De fiecare dată pe malul Dunării, acolo unde extremele se resimt cel mai puternic. Între aceste serii de interviuri au fost multe întâlniri cu pescari și directori de asociații, autorități, locuitori din zonă. Așa ne-am întâlnit la Galați cu domnul Mirică, șeful asociației de pescari de acolo, care ne-a fost alături pe toată durata proiectului.
Acum, la final ne-a spus că prohibiția a fost utilă, dar ar trebui o mai bună monitorizare a pescuitului. Ar trebui să se pescuiască doar cu scule acceptate de legile în vigoare, din România și nu cu scule interzise. Idee pe care o susținem și noi: că prohibiția nu este suficientă. Pescuitul este o ocupație de bază pentru comunitățile din lungul si Delta Dunării, dar pescarii nu obțin mari venituri din această activitate, așa cum ar trebui.
Împreună, protejăm sturionii din Dunăre. Ce poate face fiecare?
Mai avem sturioni sălbatici în Dunăre și mai putem salva aceste specii. Eforturile trebuie suținute și de către consumatori care trebuie să se informeze. Altfel, deși faptul că sturionul e «proaspăt pescuit din Dunăre» sună bine, ei riscă să devină complici la o ilegalitate și să contribuie, fără voia lor, la dispariția unei specii cu care ne mândrim. Iar când vine vorba de caviar, dacă eticheta CITES lipsește, riscă să cumpere cu bani mulți un produs fals.
A declarat Cristina Munteanu, coordonatorul proiectului în România.
Ce este caviarul și cum arată eticheta CITES?
Video – citește eticheta și nu cumpăra caviar provenit de la sturionii sălbatici din Dunăre
Infografice, ghid pentru pescari, pentru autorități, pentru consumatorii de caviar
TEZAURUL PE CARE NU L-AM PIERDUT
TEZAURUL PE CARE NU L-AM PIERDUT
TEZAURUL PE CARE NU L-AM PIERDUT
TEZAURUL PE CARE NU L-AM PIERDUT
TEZAURUL PE CARE NU L-AM PIERDUT
Bogdan Stanciu și Vakaracs Lorand sunt jurnaliști de cursă lungă, aflați acum în familia Sinteza- revistă de cultură și gândire strategică. Nu aleargă după știri senzaționale, ci se documentează calm și atent, până găsesc locuri în care să atragă românii și străinii care iubesc să călătorească. Au fost cu noi în Măgura Zimbrilor și au scris despre întoarcerea Regelui Zimbru în Carpații Meridionali, dar cea mai mare dorință a lor a fost să povestească despre pădurile virgine ale României, printre ultimele din Europa. Redăm aici fragmente din articolul „Tezaurul pe care nu l-am pierdut", publicat în revista Sinteza, numărul 21.
Strâmbu Băiuț e o fostă localitate minieră, din fundul Țării Lăpușului, cum mergi spre Maramureșul istoric, prin Cavnic. Un pic mai în munte de Băiuț, civilizația încetează și guvernarea lumii se face doar după legile naturii. În zonă au fost identificate șapte „trupuri” de pădure virgină sau cvasivirgină. Împreună, 2.700 de hectare de natură netulburată.
După câteva sute de metri, pe stânga, ascunsă de ochii neaveniților, o potecă se cațără spre nivelurile superioare ale pădurii. Intrăm în anticamera codrilor seculari. După câteva sute de metri de urcuș, un panou de informare cu privire la aria protejată în care ne aflăm și un prim popas. „Intrăm acum într-o pădure cvasivirgină”, spune Costel Bucur [ Directorul Regional al Programului de Păduri și Arii Protejate la WWF]. În jur, pădurea de brad, molid și fag, se întinde ca o caracatiță. Vegetație pitică peste frunziș, copăcei modești la nivelul superior, arbori sănătoși și zvelți, mai sus, și, deasupra tuturor, câte un uriaș al pădurii – brad, molid sau fag – dominând zona de jur-împrejur. Totul înșirat pe planul înclinat al muntelui.
Suntem la marginea unui peisaj forestier intact, la periferia unei păduri virgine, vechi de sute de ani. Cel mai bătrân brad din acest trup de pădure are 380 de ani. Asta înseamnă că a început să crească pe când Pintea Viteazul nici nu se născuse și poate i-a ținut umbră când haiducea.
Un copac mort e plin de viață!
Costel Bucur arată spre arborii care se usucă, rămân zeci de ani în picioare, apoi cad și se descompun, devenind una cu pământul. Înainte de a se reîntoarce în țărână, fiecare astfel de copac dă naștere unui micro-ecosistem plin de viață. Trunchiurile sunt populate de gâze, care își lasă ouăle înăuntru. Spori de plante prind rădăcini sub scoarță, furnicile mărșăluiesc deasupra, viermii se târăsc dedesubt. Un copac mort e plin de viață!
Într-o pădure virgină, cum este cea de la Strâmbu Băiuț, se găsesc până la 13.000 de specii de plante și de animale, iar biomasa (totalitatea materialului biologic) ajunge la 1.500 de metri cubi pe hectar, de peste șapte ori mai mult decât volumul mediu în restul pădurilor din Romania, care este de aproximativ 200 de metri cubi. Aici viețuiesc toate vietățile lanțului trofic, de la bacterii la prădătorii supremi, în cazul mamiferelor – ursul, lupul și râsul, în cazul păsărilor –buha mare și huhurezul (nocturne), acvila de munte și uliul (diurne). Într-o astfel de pădure se găsesc în medie o sută de arbori de mari dimensiuni pe un hectar.
Costel Bucur spune că estimările din acest moment indică o suprafață de 70.000 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine în România. Cifra plasează România detașat în topul țărilor europene cu cele mai întinse păduri virgine. Prezența acestui tip de pădure a fost confirmată în județele Caraș-Severin, Maramureș, Hunedoara, Brașov, Covasna, Sibiu și Gorj.
Cea mai mare suprafață compactă de păduri virgine din România și printre cele mai mari din Europa este zona Izvoarele Nerei, în județul Caraș-Severin, întinsă pe 5.020 de hectare. Aceasta, și alte trupuri de păduri virgine, printre care și cele de la Strâmbu Băiuț, sunt în pregătire pentru includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO`.
CEA MAI TARE FACULTATE DE ECOLOGIE ARE BĂNCILE ACOPERITE DE MUȘCHI, IAR TABLA E UN DESIȘ DE ARBORI SECULARI
Georg Messerer a ajuns în România în căutarea celor mai sălbatice zone din Europa. Jumătate neamț, jumătate sud-african, Georg a urmat cursurile prestigioasei școli de ghidaj din Africa de Sud, „Ecotraining”. Și-a început aventura în România alăturându-se echipei WWF ce implementează proiectul de reintroducere a zimbrului în Carpații de Sud-Vest, în cadrul unui internship de trei luni. Opt luni mai tarziu, Georg e trup și suflet în echipa noastră. Între timp a dezvoltat un curs pentru tinerii din regiune, ca aceștia să poată deveni ghizi în sălbăticie și ne ajută la elaborarea unor programe și trasee de observare a naturii sălbatice.
Simt că aparțin acelor locuri.
După terminarea școlii în Germania, am plecat cu mult elan în Africa de Sud și în Botswana pentru a începe o carieră în ghidaj turistic, cu gândul de a-mi petrece viața în cele mai sălbatice locuri din lume, complet diferite față de cele de acasă. Toată viața m-am simțit eu însumi în mijlocul naturii, de unul singur, deși n-aș putea să explic de ce. Experiențele din Africa cea bogată și surprinzătoare mi-au deschis mintea și mi-am dat seama că vreau să-mi petrec toată viața în preajma animalelor sălbatice. După ce ai ocazia să le observi comportamentul îți dai seama cât de impresionante sunt – nu doar ca viteză sau mărime, ci mai ales ca inteligență și abilități. Acele locuri neatinse de om, complet distincte de sălbăticia urbană ce deseori o vezi în preajma centrelor comerciale, de pildă, mă cutremură. Simt că aparțin acelor locuri.
Nimic nu se compară cu momentul în care descarci imaginile de pe aceste camere și ești primul care dă ochii cu un pui de zimbru sau cu un exemplar de lup!
La câțiva ani după, m-am întors în Germania și am început să explorez pădurile din împrejurimile casei familiei mele. Eram curios să descopăr și să înțeleg mai bine habitatele Europei continentale, dar am rămas stupefiat de goliciunea acelor locuri. Atunci am început să cercetez care sunt cele mai sălbatice locuri din Europa, dorind să mă alătur unui proiect de conservare a naturii. Toate căutările m-au dus spre Munții Carpați. Când am descoperit că WWF-România și Rewilding Europe vor să ajute la refacerea populației de zimbru, în libertate, mi-a fost clar unde îmi e locul. Așa am ajuns în Munții Țarcu, inițial pentru a face un internship înainte să încep o facultate de ecologie. Nu am mai plecat după trei luni, pentru că în inima unui astfel de proiect am parte de o sală de curs incomparabilă cu orice facultate, unde băncile sunt acoperite de mușchi, iar tabla e un desiș de arbori seculari. Colegii mei sunt o echipă de oameni ce respiră aceste valori, iar examenul se dă pe linia întâi a unui proiect ambițios ce dorește să redea Carpaților de Sud-Vest zimbri liberi: cel puțin 185 de exemplare în următorii cinci ani. Cel mai mult m-am atașat de Danu și Matei, cei doi rangeri din Măgura Zimbrilor cu care bat la pas, aproape zi de zi, zeci de hectare, monitorizând comportamentul zimbrilor în perioada de aclimatizare, dar și al altor animale sălbatice. Monitorizarea se realizează atât prin observație directă, cât și cu camere foto „capcană”. Nimic nu se compară cu momentul în care descarci imaginile de pe aceste camere și ești primul care dă ochii cu un pui de zimbru sau cu un exemplar de lup! În tot acest timp am identificat și păsările din zonă, pentru că Măgura Zimbrilor e un paradis și pentru ornitologi. Informațiile colectate vor sta la baza tururilor ghidate pe care le pregătim pentru sezonul 2017, cand vom avea alături tineri din zonă drept ghizi în sălbăticie.
De aproape 8 luni locuiesc împreună cu Danu și familia lui, cu care mă înțeleg de minune, deși nu vorbesc limba engleză, iar vocabularul meu în limba română abia se conturează (dar învăț repede!). Pe partea de turism, Matei m-a sprijinit enorm și ne-am hrănit apetitul unul altuia planificând activitățile turistice din anul următor, identificând trasee și locuri de campare. Aici, în Măgura Zimbrilor, am întâlnit un grup de oameni dedicați care se zbat să protejeze natura sălbatică, găsesc soluții să implice comunitatea locală astfel încât aceasta să ducă mai departe proiectul pe termen lung și ne asigurăm astfel că România și Europa nu își vor pierde bogățiile naturale și culturale. Sunt încă aici și vreau să mai rămân, să văd cum crește acest proiect, iar „conservaționiștii ” locului, Adrian Hăgătiș, Alexandru Bulacu și Oana Mondoc, restul echipei, îmi transmit constant că suntem toți împreună, la bine sau la greu – o atitudine destul de rară și o forță cu care vom duce la capăt ce ne-am propus. Să fie sălbăticie!
OMUL FRATE CU RÂUL
OMUL FRATE CU RÂUL
OMUL FRATE CU RÂUL
OMUL FRATE CU RÂUL
OMUL FRATE CU RÂUL
Călin Dejeu este biolog și a intrat în legătură cu noi când am demarat, în toamna anului 2013, demersurile pentru salvarea râurilor de munte de la construcția haotică de microhidrocentrale. Călin a fost unul dintre cei mai activi colaboratori ai noștri din acel moment, și deși campania s-a încheiat, el continuă să supravegheze sectorul de hidroenergie și să intervină în cazurile grave sau cu șanse de reușită.
Călin a aflat despre campania noastră de pe internet.
Eu deja mă lovisem de cazul grav al MHC-ului de pe Taia, pe care mă chinuiam să-l opresc (ceea ce, în mod tragic, nu am reușit).
El a inițiat întregul proces de contestare a construirii de MHC-uri pe acest râu, luptând singur și, ulterior, implicând WWF și alte organizații. A informat ONG-urile de stadiul lucrărilor ilegale și a ajutat cu probe din teren echipa de specialiști, pentru efectuarea unui studiu complet de biodiversitate a râului.
Căutam pe internet despre MHC-uri și așa am dat peste campania voastră, am căutat-o apoi pe Diana și i-am cerut ajutorul. [Diana Cosmoiu este Manager regional politici publice și expertul WWF pe probleme de hidroenergie]
În ce cazuri de râuri amenințate sau poate deja afectate de MHC-uri te-ai implicat anul acesta?
Sunt 13 râuri în pericol sau deja afectate pentru care m-am implicat, dar gradul de implicare diferă foarte mult. M-am implicat cu adevărat serios pentru trei râuri: Râul Alb (Retezat), Mureș (vor să facă două MHC-uri chiar pe cursul principal, la Gura Arieșului și la Ocna Mureș) și Nera (vor să facă două MHC-uri în zona de izvoare, în Munții Semenic). Pentru unele n-a fost cazul să mă implic mai mult: au dat înapoi (sper) într-o fază incipientă, iar pentru altele este prea târziu. Acum e momentul să încercăm să salvăm râurile care nu sunt încă distruse.
Printre lucrurile cele mai importante ce trebuie îndreptate consideră că, în primul rând, ar fi abrogarea pasajului din legea 220/2008 în baza căruia centralele hidroelectrice noi cu capacitate de sub 10 MW primesc certificate verzi. Este, după mine, cea mai abuzivă prevedere legală din ultimii 25 de ani. Este culmea ironiei să premiezi cu certificate verzi distrugerea naturii, să-i obligi pe cei păgubiți, cetățenii, să-i finanțeze pe cei care le distrug natura.
Cum ar defini un „râu valoros”?
Eu cred că este valoros orice râu care nu este afectat de amenajări hidroenergetice sau de alte forme de distrugere a râurilor, precum regularizările, balastierele, barajele, poluarea (inclusiv prin sedimente provenite din exploatările forestiere masive).
Ce poate să facă un cetățean când constată că se efectuează lucrări pentru instalarea unei unități MHC?
În această situație este aproape sigur prea târziu să mai facă ceva. Dacă, totuși, îi pasă suficient de mult de soarta râului, trebuie să găsească un jurist de încredere și care are ceva cunoștințe privind legislația de mediu și un ONG dispus să atace în contencios administrativ decizia de încadrare/acordul de mediu/avizul Natura 2000 emis de agenția pentru „protecția” mediului. Pentru că în România, un cetățean nu poate să intervină în justiție ca să salveze natura, nu are „calitate procesuală”.
Începând de anul acesta, MHC-urile au fost excluse de la finanțarea prin fondurile europene, însă cadrul legal de autorizare a acestora rămâne lacunar și permite în continuare abuzuri precum cele din Munții Făgăraș, ce au adus României o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. WWF rămâne de părere că definirea, la nivel național, a zonelor no-go, de excludere de la construirea de MHC-uri, modificarea legislației pentru îmbunătățirea migrării faunei acvatice și menținerea unui debit suficient în albiile râurilor, precum și monitorizarea respectării acestor condiții în teren sunt principalele măsuri ce se pot lua de către instituțiile publice responsabile pentru a opri distrugerea râurilor.
Trimite-i un mesaj de încurajare
ÎN CE MAI INVESTIM ÎN 2016?
ÎN CE MAI INVESTIM ÎN 2016?
ÎN CE MAI INVESTIM ÎN 2016?
Fundraising individual la WWF -România
Suntem mai puțin de 20 milioane de oameni în România. La finalul anului 2015 generam cumpărături online estimate la 1.1 mld Eur, comparativ cu 600 mil Eur în 2013. Înseamnă o creștere aproape dublă, în numai doi ani. Donațiile individuale pentru WWF- România se ridicau la finalul anului financiar 2015 la aproximativ 100,000 euro, cu o creștere de 6% față de anul anterior. Pentru noi se traduc într-un an bun, în care vocea naturii se aude puțin mai departe și mai convingător.
Suntem aproape 3.000 de oameni care contribuie fie lunar, fie punctual, la desfășurarea proiectelor WWF în România. Pe fiecare dintre noi poate ne-a determinat alt factor să donăm, dar cu toții au contribuit, în final, la misiunea noastră de a crea o lume în care să trăim în armonie cu natura și nu împotriva ei.
Decizii personale. Efecte majore
Ai ales să susții proiectele WWF în România. De ce?
Nu pot să spun că am ales, ci că am fost ales. Îmi amintesc ziua în care m-ați oprit pe stradă. Mi-ați explicat în ce constă activitatea echipei WWF și nu am stat pe gânduri, știind că pot să fac parte dintr-un asemenea proiect. Mă bucură faptul că sunt și eu parte din echipă, chiar dacă doar prin donațiile lunare către organizație. Am fost invitat la cel de-al doilea transport de zimbri ce a avut loc în acest an și am rămas profund impresionat, întelegând amploarea unui asemenea proiect și implicarea atâtor oameni ce își doresc să facă un bine țării. (Andrei Alexandru Costea, primul donator WWF- România prin Debit Direct).
În anul financiar 2015 WWF- România are instrumentele necesare pentru a solicita și primi sprijin din partea oricărei persoane, fie că este din România sau orice altă țară, fie că dorește să se implice printr-o donație online punctuală sau prin semnarea unui contract de Debit Direct.
Programul nostru de donații online include pachetul de adopție a uneia dintre speciile pe care le-am ales ca fiind reprezentative pentru România (ursul brun sau râsul) sau a tigrului, o specie-cheie la nivel internațional. Contractul de Debit Direct poate fi completat dacă vă opriți și discutați cu fundraiserii noștri, în stradă. Trebuie doar să alegeți o sumă modică, ce va fi donată lunar, fiind automat procesată de bancă. Această modalitate ne ajută mai mult, pentru că ne oferă stabilitate financiară și posibilitatea de a planifica activitatea de conservare pe termen mediu-lung. La fel și donațiile online, recurente.
Nu în ultimul rând, ne bucurăm că programul anual de redirecționare a 2% din impozitul pe profit funcționează în continuare și avem susținători fideli care ne încurajează în fiecare an.
Cum ai aflat de activitatea WWF în România?
Printr-o simplă căutare online. Nu am încercat, în mod special, să aflu mai multe despre activităţile WWF, le-am descoperit întâmplător. Am fost foarte impresionată de proiectele pe care le desfăşuraţi și de realizările pe care deja le aveţi. Nu am regretat nicio clipă decizia de a vă susţine. (Adina Timofei este “adoptor de urs”. Locuiește în Anglia și a intrat anul acesta în programul nostru de donații online.)
Suntem online pe wwf.ro și pe rețelele sociale, suntem în stradă, răspundem la telefoane și suntem la sediile noastre din București, Reșița, Baia Mare și Brașov unde vă așteptăm cu drag. Suntem în natură și în comunitate și încercăm ca prezența noastră online sa fie una cât mai ancorată în aceste realități locale, pentru că suntem conștienți că numai așa vom depăsi bariere de timp și distanță. Despre modalitățile de donații propuse de noi, aflați de pe site-urile dedicate. Dacă vă întălniți cu echipele noastre în stradă sau în magazinele care ne primesc în vizită, ascultați-i sau intrați în vorbă cu ei; ei sunt unii dintre eroii naturii și caută și alți eroi.
Din echipa noastră din stradă, vă facem cunoștință cu Nicu.
Nicușor Burcea
Am ales să fac parte din echipa WWF deoarece mă regăsesc în cauza promovată și pentru că îmi pasă de mediul ce mă înconjoară și, prima și prima dată, am trimis un CV. Toată lumea ar trebui să încerce jobul de Face-to-Face Fundraiser WWF! Pentru că te întărește pe plan psihologic și îți dezvoltă capacitatea de a vorbi cu cineva fără rețineri.
Nicușor Burcea, Fundraiser WWF, cu o experiență de doi ani în echipa Râșilor Veseli.
Ai un mesaj de transmis?
Adina Timofei
WWF şi proiectele unice pe care le desfăşoară merită din plin suportul nostru. Încurajez pe oricine e interesat de natură și protejarea ei să se implice. E un sentiment extraordinar! ( Adina Timofei, RO-UK)
Nu pot să spun că ar exista un mesaj general ce poate fi transmis către toată lumea. Fiecare dintre noi are o înțelegere diferită asupra proiectelor și activităților derulate de WWF. Dar se poate rezuma la un simplu “IMPLICAȚI-VĂ”. Pentru că natura are nevoie de noi, așa cum noi avem nevoie de ea. În momentul în care renunțăm la respectul a ceea ce ne înconjoară renunțăm la respectul asupra noastră, dar și la “moștenirea” noastră. Trebuie să păstrăm ceea ce avem, nu doar pentru noi ci și pentru generațiile viitoare. (Andrei Alexandru Costea)
Primim mesaje în fiecare zi și sperăm să primim în continuare. Vă stăm la dispoziție pe e-mail, telefon 021.317.49.96, facebook sau.... hai pe la noi!
TINERI ACTIVI PENTRU SĂLBĂTICIA DIN CARPAŢI
TINERI ACTIVI PENTRU SĂLBĂTICIA DIN CARPAŢI
TINERI ACTIVI PENTRU SĂLBĂTICIA DIN CARPAŢI
TINERI ACTIVI PENTRU SĂLBĂTICIA DIN CARPAŢI
TINERI ACTIVI PENTRU SĂLBĂTICIA DIN CARPAŢI
Experiența mea cu WWF este legată de evenimente organizate de ei la care am avut şansa să particip. Pot să spun că este unică şi mi-e greu să o descriu în cuvinte. Cel mai important pentru mine este că am cunoscut niște oameni minunați cu care împart aceeași pasiune: dragostea pentru natură.
Mihai Trifina e un adolescent îndrăzneț, cu spirit de lider, care visează ca zona în care s-a născut și unde trăiește, Parcul Național Domogled-Valea Cernei, să fie recunoscută și protejată. L-am întâlnit anul acesta în locul unde învață, liceul Hercules din Băile Herculane, în efortul nostru de a recruta adepți pentru o misiune mai puțin obișnuită în mediul școlar: protejarea naturii sălbatice.
Mihai este azi unul din cei peste 100 de „tineri activi pentru natura sălbatică din Munții Carpați”, o platformă ce acoperă cinci licee din oraşele Reșița, Anina, Orșova, Băile Herculane și Lupeni, fiecare localitate fiind situată în imediata vecinătate a celor cinci parcuri naționale și naturale din regiune. Încercăm să formăm un cadru în care elevii şi profesorii lucrează împreună pentru a crea o reţea de cetățeni activi care se implică în protejarea zonelor sălbatice.
Mă bucur că am învățat multe lucruri interesante despre animale sălbatice şi despre mediul în care acestea trăiesc. Despre parcurile naționale, naturale și siturile Natura 2000 am înţeles că sunt structuri care încearcă să protejeze. Marele câştig la nivel personal e faptul că am învățat să organizez activități pe care le pot face oamenii ca să conștientizeze că natura este foarte importantă și că trebuie protejată. M-am născut şi trăiesc lângă unul dintre parcurile naţionale ale României, sigur că am tot auzit că acestea reprezintă o valoare şi că sunt locuri unice pe continent… însă până acum nu am reuşit să văd foarte clar ce înseamnă această valoare. Astăzi, în urma colaborărilor avute cu WWF, atât eu cât şi colegii mei suntem mai conștienți de bogățiile naturale ale zonei. Astăzi îmi pot da seama că ele sunt zone foarte sensibile şi că sunt supuse unor presiuni constante. Vreau să folosesc lucrurile pe care le-am învățat ca să protejez natura, pentru că ea ne oferă totul, iar noi de multe ori nu suntem conştienţi că prin acțiunile noastre o distrugem.
De la ultima acţiune împreună cu cei de la WWF mi-a rămas în minte un citat: „Natura nu are nevoie de oameni, oamenii au nevoie de natură”.
În 2016 Mihai și colegii lui vor fi liderii unor cluburi de sălbăticie. Îi așteaptă expediții în natură și vor primi chiar mini-granturi pentru a implementa proiecte după idei proprii.
DESENĂM LUMEA DE POVESTE DIN COLINELE TRANSILVANIEI
DESENĂM LUMEA DE POVESTE DIN COLINELE TRANSILVANIEI
Anul acesta ne-am întrebat: cum îi aducem pe cei mici mai aproape de lumea noastră științifică și fantastică și cum le facem poftă să o exploreze? Așa a început povestea primei noastre incursiuni în lumea cărților de bandă desenată, alături de artistul Alexandru Ciubotariu pe care sigur îl cunoașteți drept „Pisica Pătrată”.
Începem aventura în Colinele Transilvaniei
Colinele Transilvaniei reprezintă a doua cea mai mare arie naturală protejată din România, având aproape 270.000 de hectare. Acesta-i numele ce-l poartă zona Podișul Hârtibaciului-Târnava Mare-Olt. Colinele Transilvaniei înseamnă echilibru, tradiție, natură, comunitate, suflet, istorie și unul dintre cele mai bine păstrate peisaje naturale și culturale din România, un model pentru dezvoltarea durabilă la nivel european.
Desigur, trebuie să vezi ca să crezi - la fel ca Luca, personajul principal al poveștii noastre.
Luca și Maria pornesc într-o călătorie inițiatică dintr-o parte în alta a Colinelor Transilvaniei, poposesc pe la localnici, iau parte la activitățile din gospodărie, se întâlnesc pe drum cu tot felul de oameni fantastici - de la biologi, la arhitecți...
Colecția de benzi desenate „Dincolo de orizont” e propriul tău vehicul, complet echipat, spre o lume de poveste care chiar (mai) există, cu peisaje bucolice ce dăinuie de mai multe sute de ani și care adăpostesc tot felul de vietăți cu adevărat fantastice și oameni care trăiesc în ritmul anotimpurilor și după calendarele pastorale lăsate moștenire din moși strămoși.
Dacă nu ne credeți, vă spune Pisica Pătrată...
M-am simţit ca într-un basm. A fost foarte frumos.
Am încercat, la rândul meu, să transmit acest colţ de rai prin cărţulia noastră. Cred că m-am apropiat, dar realitatea locurilor întrece mult efortul meu. Nu cred că am un loc preferat, întregul zonei făcând-o specială şi sunt convins nu numai că oamenii vor rezona cu ceea ce se petrece în carte, dar vor fi copleşiţi de realitatea locurilor. Cel mai important e că vorbim și cu un public tânăr şi foarte tânăr care este până la urmă speranţa noastră de mai bine. Nu ştiu dacă experiența fiecăruia pe acest traseu va contribui efectiv la protejarea acestor zone, dar prin valorile transmise de carte se va înscrie într-un bagaj de cunoştinţe care sperăm că va fi accesat la maturitate de aceşti copii.
Conservarea peisajului agro-pastoral și a biodiversităii este o problemă care ar trebui să ne preocupe pe toți, pentru că supraviețuirea noastră, a oamenilor, depinde de capacitatea mediului înconjurător de a ne susține.
Pășiți cu noi dincolo de orizont, în Colinele Transilvaniei. Și rămâneți aproape, pentru că aventura va continua și în alte zone magice din țară.
PLATFORMA ȘCOLI VERZI, PENTRU GENERAŢIILE SCHIMBĂRII
PLATFORMA ȘCOLI VERZI, PENTRU GENERAŢIILE SCHIMBĂRII
La nivel european, spun sondajele, cetățenii români sunt printre cei mai neinformați cu privire la problemele de mediu, iar tinerii sunt cei mai eco-indiferenți. Platforma Școli Verzi propune o soluție la această situație și vine cu o viziune asupra tratării educației de mediu.
Aspectele pozitive ale implicării școlii noastre în proiectul Școli Verzi constituie dezvoltarea conștiinței și a responsabilității elevilor cu privire la importanța protejării mediului înconjurător. Se poate vedea un progres în ceea ce privește educația nonformală, care oferă o altfel de educație prin dobândirea unor cunoștințe noi, a unor aptitudini și abilități noi prin activități interactive, jocuri de rol, de improvizație și dezbateri.
În acest context, însuşirea de către elevi a unei conduite ecologice în spiritul protejării mediului din care fac parte devine o necesitate, depăşind statutul de teorie cunoscută şi transformându-se în practică- una care va conduce la crearea unui mediu sănătos”, spune încrezătoare Roxana Liliana Fedorca, Director adjunct la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din București.
Prin Platforma Școli Verzi, trei ONG-uri - Asociația Greenitiative, WWF-România și ViitorPlus – Asociația pentru dezvoltare durabilă – și-au unit forțele pentru a-i susține pe profesorii din sistemul gimnazial de învățământ interesați de eco-educație și de introducerea unui curs opțional de mediu ținând cont de principiile dezvoltării durabile. Ne dorim să aducem în școli o formulă nouă și modernă de eco-educație curriculară și contactul direct cu natura, învățarea experiențială și implicarea elevilor în rezolvarea unor probleme de mediu locale.
În ultimul an au fost instruiți 120 de profesori, dintre care 14 profesori autori au fost implicați activ în realizarea kit-ului educativ „Eco educație pentru Școli Verzi”. Kit-ul include un Manual al elevului, un Ghid al profesorului și o Culegere verde care conține o colecție de metode interactive de lucru cu elevii. Materialele sunt exclusiv în format electronic și pot fi accesate aici.
În anul școlar 2014-2015 au fost testate 14 metode de educație nonformală propuse de autorii cursului. Chiar dacă proiectul vizează 5 județe (Călărași, Brașov, Maramureș, Mehedinți, Suceava) și București, școlile și cadrele didactice din întreaga țară și-au manifestat interesul pentru metodele propuse și cursul opțional dezvoltat în ultimul an de echipa de proiect împreună cu profesorii autori. Astfel, peste 5000 de elevi au experimentat deja din etapa de testare un alt de mod de a învăța și de a aprofunda informații care țin de ecologie, mediu înconjurător, amprenta ecologică proprie și impactul pe care îl au asupra naturii și ceea ce putem face pentru a trăi responsabil.
VISUL MAHMUDIAN
VISUL MAHMUDIAN
VISUL MAHMUDIAN
Prima dată când am făcut cunoștință cu nea Ivan, unul dintre pescarii din Mahmudia, era primăvara anului 2012, atunci când a demarat proiectul de reconstrucție ecologică din incinta Carasuhat, chiar lângă localitatea Mahmudia, pe partea cealaltă a brațului Sfântu Gheorghe.
Problemele principale ale lui nea Ivan din ultimii 20 de ani sunt legate de dificultatea de a ajunge la principala resursă naturală pe care o oferă Delta Dunării: peștele. Renaturarea, așa cum numește nea Ivan lucrările care au început în luna iulie 2014, este una dintre măsurile ce trebuie luate pentru ca Dunărea să fie din nou un partener de nădejde al pescarului din Mahmudia. Nea Ivan este unul dintre martorii din Mahmudia care zi de zi observă cum locul redevine ceea ce era odinioară, un loc în care atât omul, cât și natura își găsesc locul într-un mod armonios.
În ultimele decenii terenurile de aici și din lungul Dunării au fost secate în mare măsură, pentru amenajări agricole și piscicole. Agricultura nu dă roade, iar delta nu mai este ce a fost odinioară. Din păcate, speciile de plante și animale tipice deltei abia își fac simțită prezența în preajma satului, astfel, deși trăiesc în mijlocul deltei, oamenii ajung să nu mai aibă parte de ea.
Zona Carasuhat va prinde viață din nou după terminarea lucrărilor de reconstrucție ecologică, însumând 924 ha ce vor fi reconectate la circuitul natural al deltei. Lucrările presupun refacerea complexului de japșe, bălți, gârle și canale care ofereau înaintea desecării și îndiguirii din anii ΄80, hrană, adăpost și loc de reproducere pentru toate speciile de plante, păsări și pești caracteristice deltei, astăzi amenințate cu dispariția. Realizarea acestor lucrări vizează asigurarea condițiilor de refacere și conservare a 18 tipuri de habitate, ținând cont și de nevoile socio-economice ale mahmudienilor.
Proiectul „Reconstrucţia ecologică a terenurilor aparţinând domeniului public al Consiliului Local Mahmudia în cadrul incintei agricole Carasuhat din Delta Dunării” este prima acțiune de reconstrucție ecologică din Delta Dunării implementat de către o comunitate locală, alături de WWF.
TOTUL TREBUIE TRĂIT SPONTAN, PE VIU, ZI DE ZI
TOTUL TREBUIE TRĂIT SPONTAN, PE VIU, ZI DE ZI
TOTUL TREBUIE TRĂIT SPONTAN, PE VIU, ZI DE ZI
Așa ne îndeamnă Petre Andreica, membru al Asociației Apavie și al Asociației culturale Tiberiu Utan din Maramureș. Acest motto se reflectă în firea sa – pozitivă, deschisă la idei, ambițioasă - și în energia și curiozitatea cu care trăiește fiecare clipă și noutatea pe care o aduce cu ea.
Cu Asociația Apavie am început o colaborare prin care încercăm să creștem accesul pe piață pentru produsele lor alimentare; în termeni de specialitate acestea se numesc HNV, de la High Nature Value. De ce facem asta? Deoarece practicile tradiționale prin care sunt obținute aceste produse, atât în Maramureș, cât și în Transilvania, Sălaj, zona de sud-vest a țării, reprezintă unul din motivele pentru care avem cea mai mare biodiversitate de pajiște din Europa și peisaje culturale de tip mozaic invidiate de multe țări vest-europene. În mod corect, în accepțiunea domnului Andreica, produsele cu Înaltă Valoare Naturală sunt un mod de trăi: așa cum portul și datinile în zona noastră sunt la îndemâna oamenilor și ei se manifestă natural așa, și consumul a tot ceea ce producem este un mod de a trăi sănătos.
În ciuda importanței de mediu și culturale cruciale pe care o are acest tip de agricultură și, deci, fermierii care o practică, sprijinul financiar public acordat acestora este încă slab, iar standardele pe care trebuie să le respecte pentru a intra pe piață sunt încă prea ridicate. De asemenea, acești mici fermieri trebuie familiarizați cu mecanismele și normele de bază în care funcționează piața și cu noțiuni de marketing.
Petre Andreica are o livadă și o stupină și ne mai oferă și nouă suc de mere și miere; gustul și „curățenia” lor sunt greu de egalat. Da, suntem niște norocoși, dar facem eforturi ca produsele lui și ale celorlați membri din asociație să ajungă în curând la cât mai multă lume care caută astfel de produse. De altfel, el spune, pe bună dreptate, că cei care le consumă le apreciază foarte mult.
De curând a inaugurat, împreună cu colegii din cele două asociații și cu personalități culturale ale Maramureșului, casa memorială a poetului Tiberiu Utan din satul Văleni. O casă din lemn specifică Maramureșului, restaurată ca la carte și cu multă dragoste. Dar cum se împarte domnul Andreica între atâtea îndatoriri și pasiuni?!
În primul rând, activitatea asociațiilor e împărțită între cei care au fondat aceste asociații și toți cei implicați știu foarte bine ce au de făcut. În al doilea rând, munca la livadă și stupină este destul de grea, dar și frumoasă și de aceea o fac cu plăcere. Norocul meu este că munca în livadă nu se suprapune ca perioadă de timp cu cea din stupină, iar activitățile la asociații sunt stabilite în adunările generale și îmi fac timp și pentru ele.
Cum vede viitorul acestor produse pe o piață atât de concurențială cum este cea alimentară?
Dacă instituțiile statului vor susține prin educație, legislație și finanțare importanța acestor produse pentru viața omului, atunci viitorul lor pe piață este sigur.
Prin educație se referă la nevoia de a-i învăța pe copii importanța produselor sănătoase. Prin legislație se referă la legi clare și aplicabile pentru susținerea acestor produse. Iar prin finanțare se referă la fonduri destinate special pentru aceste activități agricole.
Agricultura tradițională este încărcată de superstiții, cântece, obiceiuri laice și religioase fascinante. L-am întrebat care sunt cele mai importante obiceiuri și credințe populare care încă se mai păstrează în zonă.
Bunavestire: se fac focuri în curțile și livezile gospodarilor pentru puritate și alungarea duhurilor rele. Sfântul Gheorghe: se împodobesc porțile cu crengi de mesteacăn și se stropesc oamenii cu apă în semn de sosire a primăverii. Claca: este o formă de întrajutorare, cu anumite ocazii: secerat, despănușat porumb, dus gunoi de grajd, realizarea fundațiilor la case etc. Toate aceste activități încep cu o rugăciune și sunt urmate de o veselie cu ceterași, sarmale și pancove (gogoși). Slujbe religioase speciale la: stână, de Bobotează – sfințirea apei și scoaterea icoanelor pe hotar pentru sfințirea hotarului (țarina).
Ce putem face pentru a păstra autenticitatea și identitatea satului maramureșean?
Totul trebuie trăit spontan, pe viu, zi de zi, fără explicații filosofice și fără organizări festiviste.
OMUL CARE A ADUS EARTH HOUR LA CRAIOVA
OMUL CARE A ADUS EARTH HOUR LA CRAIOVA
OMUL CARE A ADUS EARTH HOUR LA CRAIOVA
OMUL CARE A ADUS EARTH HOUR LA CRAIOVA
Earth Hour a fost catalogată drept cea mai mare mișcare de mediu din lume și din istorie. A luat naștere în Sydney, în anul 2007, la inițiativa WWF-Australia, ca semn al conștientizării problemei schimbărilor climatice și al nevoii urgente de acțiune la nivel politic și individual. În prezent, mișcarea activează peste două miliarde de oameni. În România, sărbătorim Ora Pământului din 2009, iar Craiova e unul dintre orașele cu cele mai bogate programe de activități pentru cetățeni. Omul din spatele mobilizării anuale exemplare este Iulian Tănase, care are mereu alături o echipă de tineri la fel de puși pe treabă.
Iulian a intrat în contact cu WWF chiar în anul de lansare a campaniei în România, când am organizat prima ediție Earth Hour în Craiova. Atunci am aflat despre organizație și faptul că există și în România. Alături de conducerea Facultății de Fizică și a Asociației Studenților din Facultatea de Fizică din Craiova (ASFFC) am organizat campania din 2009 până în prezent. Energia și bucuria organizării primei ediții m-au făcut să mă implic an de an.
El a studiat fizica mediului în facultate și apoi am urmat un master în fizica materialelor, ambele la Facultatea de Fizică, Universitatea din Craiova. În prezent sunt student doctorand la Facultatea de Fizică, Universitatea din București. Sunt membru în Asociația Junior Chamber International Craiova de aproximativ trei ani, asociație care a contribuit, de asemenea, la organizarea Earth Hour. Îmi doresc un mediu curat și atunci pot spune că protejarea mediului înconjurător este un obiectiv pentru mine.
Dar cum a preluat inițiativa?
Era o tradiție ca studenții fizicieni să se implice în dezvoltarea conceptelor noi în oraș. În perioada în care activam în ASFFC s-au creionat mai multe inițiative de acest gen. Motivația era în primul rând a echipei, care își dorea să educe cetățenii în direcția consumului responsabil de resurse și să pună orașul pe harta mondială Earth Hour; în plus, era și un semn de normalitate pentru noi să organizăm astfel de evenimente.
Și care au fost cele mai mari provocări pe care le-a întâmpinat până acum și cum le-a depășit?
Una și, de fapt, singura mare provocare din fiecare an este autoritatea locală, care nu înțelege evenimentul și care crede că nu ne putem compara cu alte orașe din vest nici măcar în a stinge lumina timp de o oră. Este ciudat că în fiecare an mă întâlnesc cu aceeași oameni și le explic de fiecare dată conceptul. Cu răbdare și comunicare reușim să ne punem de comun acord și să luăm aprobările.
Cum a influențat Earth Hour mentalitatea craiovenilor, atât la nivel de cetățeni cât și de autorități?
Cred că angrenarea mai multor instituții și ONG-uri a dus la dezvoltarea de parteneriate ulterioare care au contribuit și în alte inițiative din comunitatea locală. Pot afirma că cetățenii orașului au o mai mare afinitate pentru acțiuni de protejare a mediului înconjurător, iar autoritățile tind spre asigurarea bunelor condiții pentru desfășurarea acțiunilor de acest tip. Earth Hour este necesar mult timp de acum acolo în Craiova, deoarece procesul de educare este constant.
Cine îl mai ajută?
Cercetașii, bineînțeles! În fiecare an mă întâlnesc cu tineri care sprijină Earth Hour, tineri de la Organizația Națională Cercetașii României, filiala Craiova, care în baza poveștilor și experienței lor evenimentul devine atractiv de la an la an.
APELURI DE URGENŢĂ PENTRU PĂDURI
APELURI DE URGENŢĂ PENTRU PĂDURI
APELURI DE URGENŢĂ PENTRU PĂDURI
Sorin a auzit prima dată la radio despre Radarul Pădurilor. Spune că este necesar să știm ce se întâmplă cu lemnul care pleacă din orice pădure. Trebuie să ne asigurăm că lemnul nu provine din tăieri ilegale și că circulă pe drumurile publice cu documente. În 2014 era undeva în județul Gorj și a vrut să testeze noul sistem. Când a văzut camionul încărcat cu lemne a oprit mașina pe dreapta și a sunat la 112. „M-am gândit să ajut ca cetățean”, spune el. Primul transport pe care l-a verificat era ilegal. Asta i-a spus vocea operatoarei de la 112. Camionul nu apărea în evidențe ca un transport legal de lemn și urma a fi interceptat de un echipaj de poliție. „Am simțit că am o responsabilitate cumva, așa că mi-am făcut datoria de cetățean. Am așteptarea ca și ceilalți oameni, dar și autoritățile, să devină un actor activ.”
Noul sistem „de urmărire a trasabilității masei lemnoase”, cunoscut și drept „Radarul Pădurilor”, este un mare pas înainte în combaterea recoltării ilegale a lemnului în România. Cei care participă activ, cei care permit comerțul, dar și cei care închid ochii pot fi considerați părtași la problema tăierilor ilegale. Pe de altă parte există cei care simt că au o responsabilitate, cei care aleg să se implice pentru a stopa acest fenomen.
WWF a contribuit la elaborarea legii care instituie acest sistem și a promovat constant mecanismul, atât în rândul publicului, cât și pe teren, către cei direct implicați în industria lemnului.
Sistemul urmărește în timp real masa lemnoasă recoltată. Înregistrează volumul de lemn achiziționat și realizează un control încrucișat între vânzător și cumpărător. Este conceput să semnalizeze alerte către autoritățile de control - Poliție, Jandarmerie, Garda Forestieră și este conectat la sistemul de urgență 112, lucru care permite implicarea societății civile și a cetățenilor în monitorizarea transporturilor de masă lemnoasă.
„Radarul pădurilor” mai are nevoie de îmbunătățiri pentru a fi pe deplin eficace. Trebuie să i se aducă în mod constant ajustări și optimizări, este necesară sincronizarea cu alte date de la autorități și un grad mai mare de transparență. WWF, alături de alte organizații de mediu, are o listă de propuneri de îmbunătățiri pe care sperăm să o vedem implementată cât mai curând.
VOLUNTARIATUL, UN MOD DE VIAŢĂ
VOLUNTARIATUL, UN MOD DE VIAŢĂ
VOLUNTARIATUL, UN MOD DE VIAŢĂ
VOLUNTARIATUL, UN MOD DE VIAŢĂ
Experiența alături de WWF m-a ajutat să îmbin cunoștințele mele de biologie (cărora le-am mai adăugat niște noțiuni noi) cu interacțiunea cu oamenii. Am reușit să văd altfel problemele de mediu, așa cum le văd cei afectați în mod direct. În plus, mi-am făcut prieteni noi. A fost, mai mult ca sigur, una dintre cele mai importante activități de voulntariat de până acum.
Din punctul meu de vedere, voluntariatul este un mod de viață. Înseamnă să te schimbi pe tine, să schimbi lumea; să ajuți oamenii, să le arăți că sunt importanți pentru societate.
De ce am ales să mă implic în activități de voluntariat? Copil fiind, bunica mă lua la acțiuni de voluntariat; practic, am crescut înconjurată de voluntari. Mă ajută să-mi înving timiditatea, să prind încredere în forțele proprii și să devin mai responsabilă; să învăț lucrul în echipă și să învăț și alte metode de abordare a problemelor care mă preocupă; să dobândesc noi competențe care să mă ajute în dezvoltarea personală, spune Ioana Iacob.
Ioana are 17 ani, locuiește în Tulcea și este unul dintre voluntarii care ne-a ajutat foarte mult în ultimul an.
Le mulțumim tuturor voluntarilor care ne-au fost alături și fără de care o bună parte din rezultatele noastre nu ar fi fost aceleași!
PARTENERIATE CU SECTORUL DE AFACERI
PARTENERIATE CU SECTORUL DE AFACERI
Lucrând cu sectorul de afaceri, WWF își propune să schimbe comportamente și să obțină rezultate privind conservarea naturii care nu ar fi posibile fără această implicare. Lucrăm cu sectorul privat pentru a ajuta companiile interesate să dezvolte modalități mai bune de a face afaceri, care nu dăunează naturii. Companiile au responsabilitatea de a se asigura că resursele naturale și ecosistemele de care depind operațiunile lor sunt utilizate în mod sustenabil.
Companiile pot contribui cu resurse financiare pentru a sprijini inițiative de conservare a naturii derulate de WWF în România. Întotdeauna ne asigurăm că fiecare contribuție filantropică sprijină proiecte de conservare de care beneficiază speciile, oamenii și mediul înconjurător. De asemenea, companiile ne ajută să transmitem mesaje despre protejarea naturii și către angajații, clienții și furnizorii lor.
În anul financiar 2014, le mulțumim partenerilor WWF-România din sectorul de afaceri: Garanti Bank, GreenCat, SyncroSoft, Floria și Ursus Breweries.
Pași mici pentru consumatori, impact uriaș pentru natură
Românii sunt tot mai preocupați de starea mediului înconjurător, de proveniența hranei, de susținerea consumului produselor locale și din ce în ce mai mulți înțeleg ce mult contează alegerile lor, că astfel pot schimba lumea în care trăiesc. Împreună cu ei, construim societatea pe care cu toții ne-o dorim, una care respectă oamenii și natura.
Ne dorim ca în demersurile de a influența comportamentul consumatorilor români să avem ca parteneri de dialog reprezentanții companiilor din retail alimentar. Retailer Scorecard, pe care îl publicăm anual, este primul studiu privind performanţa de mediu pe piaţa de retail FMCG din România si face parte din initiaţiva WWF de a analiza starea actuală a pieţei şi a prezenta soluţii la problemele cu care se confruntă.
Fii companie partenerăDescarcă Retailer scorecard
OPEN DAY 2014
CLIMATE CHANGE DANUBE DELTA CONFERENCE
ACTIVI PENTRU NATURA
CONFERINTA ADAPTARE LA SCHIMBARI CLIMATICE
AVENTURA NATURA SALBATICA
CARAVANA DUNARII
PROTEST PADURI
SCOLI VERZI FORMARE PROFESORI
SEMIMARATON
CURS UNIVERSITATE
CONFERINTA
STURIONI - END OF PROJECT
ECHIPA
INFORMAŢII FINANCIARE
Îţi mulţumim pentru că ai fost alături de noi.
La final, ne-am gândit că ai vrea să vezi câțiva prieteni WWF.